Cehii de la Skoda au reușit să parafeze o înțelegere pentru a intra pe o nouă piață, în cadrul planului companiei de extindere la nivel global, în special pe piețele emergente. Ținta inițială de vânzări este ambițioasă: 30.000 de vehicule anual.
Skoda a lansat oficial cel mai nou model al său, Slavia, un automobil destinat piețelor emergente din India, în cadrul programului pe care marca cehă îl coordonează.
Producătorul ceh de automobile Skoda se pregătește să lanseze al doilea model dezvoltat pe platforma A0 derivată din MQB, destinată piețelor emergente. Noul model se va numi Slavia și va fi lansat în acest an.
Skoda crește la cinci numărul de SUV-uri pe care le vinde în acest moment clienților din toată lumea, odată cu lansarea lui Kushaq, un produs accesibil pieței din India, dar care ar putea să fie trimis și pe alte piețe.
Skoda a dezvăluit numele și primele imagini ale noului SUV, care păstrează regula mărcii: începe cu K și se termină cu Q. Viitorul model va fi lansat în vara acestui an.
Toate subsidiarele VW Group din India, Volkswagen India Private Limited (VWIPL), Volkswagen Group Sales India Private Limited (NSC) și ŠKODA AUTO India Private Limited (SAIPL), s-au reunit într-o singură companie , ŠKODA AUTO Volkswagen India Private Limited (SAVWIPL), în cadrul proiectului INDIA 2.0, inițiat de grupul Volkswagen pe piața din India.
Volkswagen anunță că directorul Skoda India va prelua și conducerea Volkswagen India, subordonând astfel cele două companii proiectului INDIA 2.0, menit să „deblocheze potențialul pieței indiene” .
Grupul ceh Skoda intenționează să producă pe piața indiană un SUV de mărime medie, ca parte a proiectului "India 2.0", în valoare de 1 miliard de eueo, menit să revitalizeze vânzările pe una din piețele auto cu cel mai rapid ritm de creștere, transmit DPA și Reuters.
Skoda a primit de la șefii Volkswagen Group misiunea de a dezvolta versiunea low-cost a platformei MQB, denumită A0, după modelul platformelor Renault - Dacia. Procesul face parte din strategia VW de delegare a responsabilităților către mărci.